|
|
||
|
Cuvântul CIUTA nu a fost găsit. Au fost afișate formele bază: CIUT,CIUTĂ Forme cu și fără diacritice ale cuvântului CIUTA: CIUTĂ, CIUTĂ.
CIUTA - Definiția din dicționarTraducere: engleză Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Var.: (reg.) șuț, -ă adj.] - Cf. alb. %shut%.Sursa : DEX '98 CIUT adj. (reg.) melcat. (Animal cornut \~.)Sursa : sinonime ciut adj. m., pl. ciuți; f. sg. ciútă, pl. ciúteSursa : ortografic CIUT ciútă (ciuți, ciúte) și substantival (despre animale cornute) Care este lipsit de coarne; fără coarne. /Cuv. autoht.Sursa : NODEX ciut (-tă), adj. - 1. Cu coarnele tăiate, fără coarne sau fără un corn. - 2. Cu urechile tăiate, fără urechi sau fără o ureche. - 3. (Animal) care are coarnele sau urechile foarte mici. - 4. (Trans.) Greoi, neîndemînatic. - Var. șut, ciut, megl. ciut. Creație expresivă, ca ciot "ciuntitură" și bot "rît; cioc" (cu der. bont "tocit" ca ciunt). Cf. it. ciotto "șchiop", a cărui origine este necunoscută după Prati 287. Este cuvînt comun aproape tututor limbilor balcanice (alb. ut, üt, bg., sb. ut, mag. csuta, suta, ceh. utá, pol. szuty, rut. uta, toate cu sensul de "fără coarne"), fie că este vorba de formații expresive independente, fie de împrumuturi din rom. Totuși opiniile asupra originilor cuvîntului rom. sînt împărțite. Cea mai curentă este cea care îl derivă din alb. (Meyer 420; Philippide, II, 707; Capidan, Dacor., I, 512 și II, 550; DAR); pentru a rezolva dificultatea ridicată de fonetism, s-a apelat la (Capidan) la explicația care porneşte de la forma alb. articulată të ut. Această ipoteză nu este imposibilă, însă nu este folositoare, în lumina tuturor rădăcinilor expresive rom., care indică, prin aceleași mijloace, aceeași noțiune. După Cihac, II, 59, ar trebui pornit de la bg. După Pascu, I, 194, de la un lat. *tiutus, din gr. ?????? și după Giulgea, RF, 49, din lat. exutus "scos, luat", ipoteze forțate și neinteresante. Cf. Rosetti, II, 114. Aceeași rădăcină prezintă și o var. cu infix nazal, ciunt, adj. (mutilat; ciung; se spune despre oamenii, animalele sau obiectele cărora le lipsește un membru sau o parte), pentru a cărui formație cf. paralelismul lui bot și bont, ciont și probabil cioc și ciung; cf. și it. cioncare (calabr. ciuncari) "a mutila". Der. ciunti (var. ciunta), vb. (a tăia, a reteza, a amputa, a tăia crengi); ciuntitură, s.f. (acțiunea de a reteza; membru sau parte retezată); ciută, s.f. (căprioară; animal sălbatic, fiară), pe care Capida, Dacor., I, 512 și II, 550 și DAR îl derivă direct din alb. të ute "ciută"; ciutărie, s.f. (parc rezervat pentru creșterea cerbilor); ciutac (var. ciutan, ciutaș), s.m. (nume de bou); ciutit, adj. (fără coarne).Sursa : etimologic CIÚTĂ, ciute, s.f. Femela cerbului; cerboaică. ** Epitet dat unei fete sau femei tinere suple, cu mișcări vioaie și pline de eleganță. - Cf. alb. %shutë%.Sursa : DEX '98 CIÚTĂ s. v. bestie, dihanie, fiară, jivină, lighioană, sălbăticiune.Sursa : sinonime CIÚTĂ s. (ZOOL.) cerboaică. (\~ e femela cerbului.)Sursa : sinonime ciútă s. f., pl. ciúteSursa : ortografic CIÚT//Ă \~e f. 1) Femelă a cerbului; cerboaică. \~ cenușie. 2) fig. Femeie suplă și elegantă. /Cuv. autoht.Sursa : NODEX Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. |
||