|
Cuvântul COMUNA nu a fost găsit.
Au fost afișate formele bază:
COMUNĂ,COMUN
Forme cu și fără diacritice ale cuvântului COMUNA:
COMUNĂ,
COMUNĂ.
COMUNA
-
Definiția din dicționar
Traducere: engleză
Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. COMÚNĂ, comune, s.f. 1. Unitate de bază administrativ-economică, alcătuită din unul sau mai multe sate și condusă de un primar. ** (În evul mediu) Așezare urbană în țările din apusul Europei, dezvoltată în cadrul vechilor cetăți așezate pe marile drumuri comerciale și posedând o anumită autonomie. 2. (În sintagma) Comuna primitivă = prima treaptă de dezvoltare a societății omenești, caracterizată prin munca în comun și prin împărțirea egală a bunurilor materiale. - Din fr. commune.
Sursa
:
DEX '98
comúnă s. f., g.-d. art. comúnei; pl. comúne
Sursa
:
ortografic
COMÚN//Ă \~e f. 1) Colectiv de persoane care s-au unit pentru a munci și a duce o viață în comun. \~ de muncă. * \~ primitivă prima formație social-economică omenească. 2): \~a din Paris guvern revoluționar, creat de muncitorii parizieni în 1871. 3) Diviziune administrativ-teritorială rurală compusă din unul sau mai multe sate și condusă de un primar. 4) (în evul mediu în Europa Occidentală) Oraș care a obținut independența față de stăpânul unui domeniu feudal. [G.-D. comunei] /commune
Sursa
:
NODEX
COMÚNĂ s.f. 1. Oraș medieval (dezvoltat în apusul Europei din vechile cetăți situate pe căile de comunicație comercială), care se bucura de o anumită autonomie politică. ** Diviziune teritorială, administrată de un primar și de un consiliu municipal. 2. Unitate administrativă compusă din unul sau mai multe sate sau cătune și condusă de un consiliu popular comunal. 3. Comună primitivă = prima formațiune social-economică din istoria societății, corespunzând unor forțe de producție slab dezvoltate, bazată pe proprietatea comună asupra mijloacelor de producție și pe relații de colaborare și ajutor reciproc. * Comuna din Paris = formă de guvernare a orașului Paris, instituită în 1871 de masele muncitoare răsculate; Camera Comunelor = una dintre cele două camere ale parlamentului englez. [Pl. -ne / < fr. commune, it. comune, cf. lat.med. communa].
Sursa
:
neologisme
COMÚNĂ s. f. 1. oraș medieval, care se bucura de o anumită autonomie politică. 2. unitate de bază administrativ-teritorială compusă din unul sau mai multe sate. 3. ~ primitivă = prima formațiune social-economică din istoria societății, cu nivelul scăzut al forțelor de producție, proprietatea comună asupra mijloacelor de producție și egalitatea în repartiția produselor. * C-a din Paris = formă de guvernare a orașului Paris, instituită în 1871 de masele muncitoare răsculate, prima încercare de instaurare a dictaturii proletariatului; Camera C-elor = una dintre cele două camere ale parlamentului englez. (commune)
Sursa
:
neoficial
COMÚN, -Ă, comuni, -e, adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; care priveşte sau interesează pe mai mulți sau pe toți; de care se folosesc mai mulți sau toți; obștesc. * Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = substantiv care serveşte la indicarea obiectelor de același fel. Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. An comun = an calendaristic. * Expr. A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nici o legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui. ** (Substantivat, n.) Ceea ce aparține unei colectivități; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. * Loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. 2. Obișnuit, normal, firesc; frecvent. * Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate. * Expr. (Substantivat) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți. 3. Banal, de rând; de proastă calitate. - Din fr. commun, lat. communis.
Sursa
:
DEX '98
Comun ≠ propriu
Sursa
:
antonime
COMÚN adj. 1. v. general. 2. (GRAM.) (ieșit din uz) apelativ. (Substantiv \~.) 3. v. obișnuit. (Un om \~.) 4. mediocru, mijlociu, potrivit. (Un elev \~.) 5. grosolan, ordinar. (Pânză \~.) 6. v. banal. 7. banal, neoriginal, (fig.) ieftin. (Un procedeu stilistic \~.) 8. v. prozaic. 9. banal, neînsemnat, obișnuit, sărac. (Viața pictorului a fost uimitor de \~.) 10. banal, obișnuit, ordinar, (înv.) prost, prostesc. (În lucruri \~ voi vedeţi numai minuni.)
Sursa
:
sinonime
común adj. m., pl. comúni; f. sg. comúnă,pl. comúne
Sursa
:
ortografic
COMÚN \~ă (\~i, \~e) 1) Care aparține mai multor persoane. Casă \~ă. Pământ \~. 2) Care se face împreună; realizat de mai multe persoane; colectiv. Muncă \~ă. Operă \~ă. Acțiune \~ă. 3) Care aparține tuturor; aflat în posesiunea tuturor; obștesc; colectiv. Bun \~. Interes \~. Voință \~ă. Drept \~. 4) Care nu se deosebeşte prin nimic; lipsit de originalitate; obișnuit; ordinar; banal; trivial; vulgar. Metodă \~ă. Figură \~ă. Stil \~. Manieră \~ă. * În \~ împreună. A ieși din \~ a se deosebi; a se distinge. /commun, lat. communis
Sursa
:
NODEX
COMÚN, -Ă I. adj. 1. care aparține mai multora sau tuturor; care interesează pe mai mulți sau pe toți; obștesc. * (jur.) drept ~ = parte a dreptului cu aplicare generală; substantiv ~ = substantiv care serveşte la indicarea obiectelor de același fel; factor ~ = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume; divizor ~ = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu ~ = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor ~ = numitor care aparține mai multor fracții. * a face cauză ~ă cu cineva = a fi de partea cuiva. 2. obișnuit, normal, frecvent. * loc ~ = idee, lucru știut de toată lumea; banalitate. 3. mediocru, banal, de rând. II. s. n. ceea ce aparține tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. * în ~ = laolaltă, împreună. * a ieși din ~ = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit. (commun, lat. communis)
Sursa
:
neoficial
COMÚN, -Ă adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; folosit de toți sau de mai mulți; obștesc. * Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generală; substantiv comun = substantiv care serveşte la indicarea obiectelor de același fel; factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume; divizor comun = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu comun = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. * A face cauză comună cu cineva = a fi de partea cuiva (într-o chestiune, într-o discuție etc.). 2. Obișnuit, normal. * Loc comun = idee care apare la mai mulți sau la toți în același fel, banalizându-se prin deasa ei întrebuințare. 3. Banal, de rând. // s.n. Ceea ce aparține tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. * În comun = laolaltă, împreună. * A ieși din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit. [< lat. communis, cf. fr. commun].
Sursa
:
neologisme
común (-nă), adj. - Care aparține mai multor sau tuturor. Lat. communis, fr. commun (sec. XIX). - Der. comună, s.f. (primărie), din fr. commune; comunal, adj., din fr. communal; comunism, s.n., din fr.; comunist, s.m.; comunica, vb., din lat. communicare (sec. XVIII), dublet al lui cumineca; comunicat, s.n.; comunicați(un)e, s.f.; comunicabil, adj.; comunicativ, adj.; comunicant, adj., din fr.; comunitate, s.f. (faptul de a fi comun, unire, grupare), din lat. communitas (sec. XVIII); comuniune, s.f., din fr. communion.
Sursa
:
etimologic
Copyright © 2004-2020 DEX online.
Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL
, cu condiția păstrării acestei note.
|
